bătrân în cârje
sprijinit de cireş -
părul atât de alb
old man with crutches
leaning on the cherry tree
his hair so white
vieux en béquilles
appuyé au cerisier -
ses cheveux si blancs
poeme scurte, mai ales haiku/ short poems, mostly haiku --- autoare: Cristina-Monica Moldoveanu
sâmbătă, 24 decembrie 2011
joi, 22 decembrie 2011
Holiday haiku
winter solstice -
mother is still knitting
her daughter's muffler
shortest day -
I light up my only
scented candle
funniest Christmas -
my aunt's lost geese
tangled in tinsel
children underneath
the Christmas tree -
grandma's starry eyes
Christmas candles -
hundreds of rainbows
in the child's eyes
growing old
in an ever-changing world -
New Year's clouds
stove fire lights
on New Year's Eve -
shadows until dawn
New Year's Day -
sunlight sparkling
over the glasses
mother is still knitting
her daughter's muffler
shortest day -
I light up my only
scented candle
funniest Christmas -
my aunt's lost geese
tangled in tinsel
children underneath
the Christmas tree -
grandma's starry eyes
Christmas candles -
hundreds of rainbows
in the child's eyes
growing old
in an ever-changing world -
New Year's clouds
stove fire lights
on New Year's Eve -
shadows until dawn
New Year's Day -
sunlight sparkling
over the glasses
miercuri, 21 decembrie 2011
Năvod pentru lună by Lavana KRAY - fotografie Comunitate Foto
Năvod pentru lună by Lavana KRAY - fotografie Comunitate Foto
Această fotografie, asociată unui haiku al meu a obţinut locul trei în cadrul concursului de fotohaiku-uri cu tema Oraşul.
rafale de vânt -
salcia din Herăstrău
năvod pentru lună
wind gust -
the Herăstrău willow
trawls the moon
(Herăstrău - a Bucharest park)
Această fotografie, asociată unui haiku al meu a obţinut locul trei în cadrul concursului de fotohaiku-uri cu tema Oraşul.
rafale de vânt -
salcia din Herăstrău
năvod pentru lună
wind gust -
the Herăstrău willow
trawls the moon
(Herăstrău - a Bucharest park)
luni, 19 decembrie 2011
Haiku
hoar frosted trees -
the deaf pianist
dreams his music
pianistul surd
ascultă în vis arpegii -
chiciură pe crengi
fresh snow -
the child steps outside
in his velvet slippers
copilul pe scări
în papuci de catifea -
prima zăpadă
a little girl kneels
first snowdrops
raise their heads
primii ghiocei
îşi înalţă capul -
fetiţa în genunchi
the deaf pianist
dreams his music
pianistul surd
ascultă în vis arpegii -
chiciură pe crengi
fresh snow -
the child steps outside
in his velvet slippers
copilul pe scări
în papuci de catifea -
prima zăpadă
a little girl kneels
first snowdrops
raise their heads
primii ghiocei
îşi înalţă capul -
fetiţa în genunchi
luni, 5 decembrie 2011
joi, 24 noiembrie 2011
Haiku
noapte geroasă -
citesc Mersul trenurilor
de-acum un an
frosty night -
I'm reading the timetable
from one year ago
citesc Mersul trenurilor
de-acum un an
frosty night -
I'm reading the timetable
from one year ago
marți, 15 noiembrie 2011
duminică, 6 noiembrie 2011
Haiku
vieille horloge -
les clochettes des champs
cachent l'heure de midi
soleil brûlant -
sur le mur chaulé blanc
la rose trémière
bassin à linge -
sur la main de la vieille
une fleur de sureau
brouillard épais -
une salicaire pourpre
penchée vers l'ouest
les clochettes des champs
cachent l'heure de midi
soleil brûlant -
sur le mur chaulé blanc
la rose trémière
bassin à linge -
sur la main de la vieille
une fleur de sureau
brouillard épais -
une salicaire pourpre
penchée vers l'ouest
sâmbătă, 15 octombrie 2011
duminică, 2 octombrie 2011
Un proiect interesant
Anunţul unui proiect interesant, pentru care am trimis şi eu câteva haiku-uri, la linkul următor:
Fotohaiku-uri despre oraşe
Fotohaiku-uri despre oraşe
Concurs săptămânal
Iar la ultima ediţie a concursului săptămânal de haiku în grupul Romanianhaiku am obţinut locul I şi am avut bucuria să citesc comentarii pentru poemele câştigătoare, inclusiv al meu. Linkul de mai jos spre postarea cu poemele câştigătoare, inclusiv comentariile lor:
haiku şi comentarii
haiku şi comentarii
Haiku la fotografie
Am avut bucuria să obţin locul I la un concurs de haiku la fotografie:
Turturele
haiku-urile mele:
cer greu de nori -
cenuşa scrisorii tale
pierdută în vânt
drum cu sens unic -
în oglinda retrovizoare
chipul iubitei
Turturele
haiku-urile mele:
cer greu de nori -
cenuşa scrisorii tale
pierdută în vânt
drum cu sens unic -
în oglinda retrovizoare
chipul iubitei
sâmbătă, 1 octombrie 2011
Haiku
nori destrămaţi -
bunica albăstreşte
cearşafurile
scraps of clouds -
grandmother is bluing
bed sheets
bunica albăstreşte
cearşafurile
scraps of clouds -
grandmother is bluing
bed sheets
vineri, 23 septembrie 2011
Imortelă
lacrimile curg
de la un ochi la altul
în faţa oglinzii
păstrez o imortelă
pentru orice ocazie
teardrops flow
from one eye to the other
in front of the mirror
I keep a Red Everlasting
just in case
de la un ochi la altul
în faţa oglinzii
păstrez o imortelă
pentru orice ocazie
teardrops flow
from one eye to the other
in front of the mirror
I keep a Red Everlasting
just in case
Haiku
pieptul bunicii -
inima ei prea mare
capul meu prea greu
grandmother's chest -
her heart too big
my head too heavy
inima ei prea mare
capul meu prea greu
grandmother's chest -
her heart too big
my head too heavy
joi, 22 septembrie 2011
Haiku
asfinţit prelung -
leagănul copilului
atinge Luceafărul
slow sunset -
child's swing reaches
for the Evening star
leagănul copilului
atinge Luceafărul
slow sunset -
child's swing reaches
for the Evening star
luni, 19 septembrie 2011
sâmbătă, 10 septembrie 2011
luni, 15 august 2011
sâmbătă, 13 august 2011
Haiku
doar biletul dus
pentru trenul din zori -
greieri mai aproape
one way ticket
for a morning train --
crickets are closer
pentru trenul din zori -
greieri mai aproape
one way ticket
for a morning train --
crickets are closer
Haiku
floarea soarelui -
privind drept către soare
umbrele dispar
sunflower -
looking straight into the sun
shadows disappear
surâs involuntar -
printre petale de cireş
raze furişate
unconscious smile -
sunlight slips
between cherry petals
aşteptând ploaia -
regina nopţii deschisă
către lumină
longing for rain -
moonflowers open wide
in daylight
privind drept către soare
umbrele dispar
sunflower -
looking straight into the sun
shadows disappear
surâs involuntar -
printre petale de cireş
raze furişate
unconscious smile -
sunlight slips
between cherry petals
aşteptând ploaia -
regina nopţii deschisă
către lumină
longing for rain -
moonflowers open wide
in daylight
Haiku
inima bate greu -
pereţii din interior
sunt mai subţiri
heart thumps --
the inner walls
are thinner
pereţii din interior
sunt mai subţiri
heart thumps --
the inner walls
are thinner
vineri, 12 august 2011
Haiku
ştiuleţi de porumb -
în mâna bătrânului
o greblă ştirbă
corn cobs -
in the old man's hand
a gap-toothed rake
scocuri găurite -
o veveriţă adună
ghinde de salcie
hollow gutters -
a squirrel gathers
willow seeds
liliac înflorit -
mireasa întoarce capul
cu vălul pe ochi
lilac in bloom
the bride looks aside
veil on her eyes
în mâna bătrânului
o greblă ştirbă
corn cobs -
in the old man's hand
a gap-toothed rake
scocuri găurite -
o veveriţă adună
ghinde de salcie
hollow gutters -
a squirrel gathers
willow seeds
liliac înflorit -
mireasa întoarce capul
cu vălul pe ochi
lilac in bloom
the bride looks aside
veil on her eyes
duminică, 7 august 2011
Povestea unui poem
lampa slăbită –
umbra muştei se-nvârte
peste păianjen
Imaginaţi-vă o cameră, nici prea mare, nici prea mică, undeva într-un cătun liniştit. Un copil (fetiţa aceea eram eu) se aşează seara în pat să se culce cu bunicii ei. Cu decenii în urmă electricitatea era adesea întreruptă sau avea variaţii care deranjau. Într-un sat mic există de obicei o singură lampă veche, de obicei rotundă, atârnând nu prea bine fixată pe tavanul îmbrăcat în lemn de stejar. În lumina slabă lampa pare că se mişcă, lumina tremură dulce. Copilul se teme de păianjeni, aceste creaturi sunt mai ameninţătoare pentru el decât zmeii din basme. Seara umbrele care se mişcă transformă camera şi patul într-un univers magic.
Lampa se mişcă sau lumina variază, o muscă rătăcită şi inofensivă se plimbă în jurul lămpii, pe marginea ei. Copilul îşi imaginează, privind umbrele dintre pereţi şi tavan, păianjeni uriaşi, şi adoarme cu frica în sân. Într-o zi totuşi întreabă pe cineva sau priveşte întâmplător spre centrul tavanului – misterul se dezleagă – o singură muscă se plimbă de jur împrejur, jocul luminii o transformă într-o creatură fantastică!
Anii au trecut, copilul acela a crescut şi teama de păianjeni a dispărut, chiar dacă o uşoară repulsie persistă. Amintirea serilor din copilărie transformă jocul de umbre şi lumini. Victima păianjenului, preschimbată ad hoc în agresor îşi găseşte acum locul firesc. Prădătorul şi prada îşi pot inversa rolurile. Păianjenul din colţ poate exista ca şi atunci aşteptând cuminte în plasa lui. Musca se învârte prin umbra ei peste păianjen, ca şi cum ambele insecte sunt puţin zăpăcite, ies din rolurile lor fireşti odată ce lumina a slăbit şi le păcăleşte pe amândouă. La fel cum acea fetiţă de odinioară era vrăjită de basme şi prinsă în plasa luminii slabe a lămpii, care o învăluia atunci cu fire tainice şi o adormea blând.
Acest senryu a fost ca o revelaţie asupra modului în care simpla schimbare a punctului de vedere poate rearanja ordinea firească a lumii şi dezvălui noi înţelesuri. Cum spunea Nichita Stănescu:
Din punctul de vedere-al aerului,
soarele-i un aer plin de păsări.
aripă în aripă zbătând.
Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,
cu aripi crescute înlăuntru,
care bat plutind, planând,
într-un aer mai curat, care e gândul!
În felul acesta pot spune că musca a prins păianjenul care mă speria! Este de ajuns doar să privesc cu atenţie, dincolo de temeri şi de umbre înşelătoare.
Cristina-Monica Moldoveanu, 7 august 2011
Fotohaiku
frăţiori -
aceeaşi haină de ploaie
pentru amândoi
siblings -
the same raincoat
for both
după masă toamna -
visele colorate
supravieţuiesc?
autumn afternoon -
do colored dreams
survive?
după masă toamna -
visele colorate
supravieţuiesc?
autumn afternoon -
do colored dreams
survive?
sâmbătă, 6 august 2011
marți, 2 august 2011
sâmbătă, 23 iulie 2011
Haiku
linia vieţii -
un copil ia în palmă
o omidă verde
life line -
a child keeps in his palm
a green caterpillar
linia vieţii -
strivind frunze ruginii
în palma uscată
life line -
squeezing rusty leaves
in my dry palm
un copil ia în palmă
o omidă verde
life line -
a child keeps in his palm
a green caterpillar
linia vieţii -
strivind frunze ruginii
în palma uscată
life line -
squeezing rusty leaves
in my dry palm
duminică, 17 iulie 2011
Fotohaiku
început de toamnă -
un trandafir urcă lin
pe uşa pivniţei
onset of autumn -
a rose climbs smoothly
on basement door
*
uşa pivniţei -
cicatricile vechi
se vindecă încet
locked basement door -
slowly getting over
old scars
marți, 12 iulie 2011
Fotohaiku
coşar abandonat -
totuşi pisica mea
miaună blând
abandoned corn shed -
yet my cat mewing
for milk
burniţează -
ştiuleţi printre zăbrelele
coşarului
it's drizzling
over wooden corn sheds -
cobs through lattice
joi, 7 iulie 2011
Haiku
Groapa Marianelor -
oare unde începe
ziua de ieri?
oraş necunoscut -
în staţia de troleibuz
un corcoduş copt
palmă de copil -
ghindele cu chip pictat
şi mici...şi mari
zambile albastre -
şcolăriţa îndoaie
manşeta scrobită
apus sângeriu -
ascunşi printre ceilalţi
miei neînsemnaţi
oare unde începe
ziua de ieri?
oraş necunoscut -
în staţia de troleibuz
un corcoduş copt
palmă de copil -
ghindele cu chip pictat
şi mici...şi mari
zambile albastre -
şcolăriţa îndoaie
manşeta scrobită
apus sângeriu -
ascunşi printre ceilalţi
miei neînsemnaţi
miercuri, 6 iulie 2011
Haiku
cărucioare în parc -
un mesteacăn uscat
întinde crengi albe
half-withered birch
stretching its white branches -
prams roll around
un mesteacăn uscat
întinde crengi albe
half-withered birch
stretching its white branches -
prams roll around
marți, 28 iunie 2011
vineri, 24 iunie 2011
Haiku
aripi de flutur
se ciocnesc între ele -
flori lângă trotuar
city square flowers -
a butterfly's wings
strike one another
se ciocnesc între ele -
flori lângă trotuar
city square flowers -
a butterfly's wings
strike one another
joi, 23 iunie 2011
Haiku
tril stins de canar -
vrăbiile se scaldă-n praf
sub ferestre
faint canary trill -
sparrows bathe in dust
under windows
vrăbiile se scaldă-n praf
sub ferestre
faint canary trill -
sparrows bathe in dust
under windows
marți, 21 iunie 2011
Comentarii poeme haiku, etapa 187
Locul I
schimbul de noapte –
doar parfumul teilor
umple tramvaiul
Cezar Florin Ciobîcă
Unele lucruri dispar, altele sunt înlocuite, altele se transformă inevitabil în trecerea timpului şi anotimpurilor. În acest poem cu kigo de vară timpurie florile teilor îşi dăruiesc efemer parfumul lor copleşitor oraşului adormit în noapte. Teii înfloresc târziu, această imagine încărcată de lirism şi nostalgie se leagă de primul vers al haiku-ului în care autorul introduce în peisaj « shimbul de noapte », care ne poartă gândul la înlocuirea unui anotimp cu altul. Ce se schimbă ? Multe elemente ale naturii sau vieţii omeneşti suferă modificări fireşti. Întunericul nopţii condensează încă şi mai mult parfumul florilor de tei, puternic şi copleşitor. Ultimul vers aduce lumea omului în prim plan printr-un tramvai fără călători ce îşi continuă drumul prin noapte şi descrie alături de primul vers trecerea dintre lumea de ieri şi de mâine a acţiunilor programate şi conştiente. Oamenii dorm, parfumul teiului alunecă prin vise de-a lungul şinelor cu efectele sale soporifice, precum Morfeu aducând somnului un plus de profunzime şi reverie. Acest parfum este trecător dar şi insinuant, se strecoară simbolic în trenul invizibil al viselor, sugerat prin vagoanele tramvaiului fără pasageri. Călătoreşte mai departe ca un vehicol. Doar această mireasmă rămâne trează şi umple totul, autorul schiţează un contrast sugestiv între vid şi plin. Este de remarcat şi contrastul între ordinea naturală, eternă, indestructibilă a universului şi lumea urbană ce ascultă tainic de ritmurile fireşti ale naturii.
Locul II
singur la cină –
pe ceainicul de porţelan
un vals în doi
Cristina-Monica Moldoveanu
Un poem despre singurătate în primul rând, despre tristeţea şi visarea care o însoţesc. Primul vers desenează cadrul unei înserări în care omul cinează singur, cina reprezintă apropierea dintre firescul necesităţilor omeneşti şi transformărea inevitabilă a zilei în noapte. Momentul este bine ales, deoarece seara accentuează umbrele prelungi ale trecutului şi ideea lipsei căldurii unui alt om alături. Totuşi în următoarele versuri apare o căldură blândă sugerată prin aburii invizibili ai ceaiului, ca un ritual al împăcării cu sine prin descoperirea unei linişti de la sine înţelese. Omul nu se lasă copleşit de singurătate, ci continuă să îşi toarne ceaiul într-un ceainic, nu direct în cană, gest aparent absurd, ceea ce include atât ideea singurătăţii, cât şi nevoia unei ordini, a unor obişnuinţe care să alunge această emoţie. Omul singur îşi creează o atmosferă vetustă, ca pentru o cină împreună cu altcineva, ce se leagă de imaginea unui salon de dans de odinioară. Cu toate că singurătatea umple spaţiul intim, sentimentele care nu pier ca aburii ceaiului apar pe o scenă romantică, dansează în imaginaţie un vals în doi. Se învârt în ritmul unei muzici interioare. Acest vals poate fi cel al al miresmelor ceaiului sau cel amintirilor ce trec prin ochii celui care visează dar poate este doar un desen pictat delicat pe acel ceainic confecţionat cu migală dintr-un material gingaş, imagine asociată cu cea a trecutului ce a modelat în sufletul omenesc vise nepieritoare dar fragile. Este de remarcat contrastul între singurătate şi duetul celor care dansează, ca un fel de ramă a acestui poem.
Locul III
Ploaie de vară –
cioara pitită lângă
sperietoare
Ildiko Juverdeanu
Prospeţime, umor, duioşie într-un haiku ce apare la limita dintre haiku propriuzis şi senryu prin notele hazlii dar şi ironice şi alegerea vocabularului. Consider că este un haiku totuşi fiindcă apare evidentă plasarea într-un cadru bine stabilit temporal şi include contemplarea naturii într-un mod obiectiv, cu atenţia îndreptată asupra fenomenelor evidente sau aparent insignifiante ce atrag atenţia într-o zi de vară.
Ploaia de vară, trecătoare, puternică, uneori cu apariţie şi dispariţie bruscă, obligă multe fiinţe, oameni sau animale, să îşi caute adăpost. Este un instinct firesc, deşi vara este caldă şi o baie curată e uneori binevenită. Lipsa temporară a soarelui adună oamenii sub streşini şi opreşte zborul păsărilor. Autoarea îşi îndreaptă atenţia asupra unei creaturi adesea izgonită pentru protecţia necesară recoltelor din ogradă sau câmp. O cioară, intrus nedorit, privită cu compasiune şi înţelegere. Sperietoarea apare de multe ori în haiku, legată mai ales de anotimpul toamnei. Dar în acest poem ea se iveşte timpuriu într-un lan de grâu sau o livadă cu fructe văratice sau este o sperietoare veche, răvăşită şi uitată. Paradoxal pasărea hoaţă îşi găseşte refugiu chiar lângă obiectul care ar fi trebuit să o alunge. Se piteşte, într-un fel se ascunde. Oricum sperietoarea este şi ea plouată şi nu mai are forţa de a înspăimânta aşa cum ar fi fost în plină lumină. Ori pasărea însăşi este orbită de ploaia deasă a verii şi se apropie de ceea ce altfel ar fi văzut clar sub soare ? Atacată de un duşman adevărat, ea se furişează căutând adăpost lângă ceea ce era doar o momâie cu rolul de a o intimida.
În orice caz pe timp de ploaie ordinea vieţii este tulburată, grânele nu mai sunt nici ele ispititoare sau uşor de cules, cioara şi sperietoarea aşteaptă să treacă aversa şi să reintre în rolurile lor obişnuite. Dar ploaia revelează tendinţe naturale şi adevăruri ce altfel nu pot fi observate, apropie lucrurile între ele, reînnoieşte lumea.
Crisitna-Monica Moldoveanu, 19 iunie 2011
Haiku
ultimii ţurţuri -
salcia tânără se-apleacă
peste fântână
last icicles -
a young willow bows
over the well
salcia tânără se-apleacă
peste fântână
last icicles -
a young willow bows
over the well
miercuri, 8 iunie 2011
O explicaţie
Simt nevoia să explic cum am scris acest haiku, pentru a-l face mai inteligibil.
blues vechi la radio –
râşniţa de piper
scârţâie încet
Pentru mine râşniţa de piper este un obiect drag în amintire. Bunicii mei dintr-un sat micuţ aveau un astfel de obiect (puţini îşi pot imagina cum arată şi imaginea lui a început să se şteargă şi din gândul meu). Era o cutie aproximativ pătrată, cenuşie, cu manivelă deasupra şi un sertăraş dedesubt unde curgea piperul măcinat prin răsucirea mânerului. Poate unii dintre dvs. îşi amintesc că mai demult piperul se cumpăra mai ales boabe – un condiment folosit şi de bunica dinspre tată, care însă îl măcina într-un mojar greu – o piuliţă de bronz sau aramă (copil fiind nu ştiam metalele şi poate nici acum nu aş şti) şi uneori şi eu aveam sarcina să pisez piperul în mojar. Vă mărturisesc că îmi amintesc şi acum zgomotul ca de clopot al acelui vas auriu şi efortul pe care îl făceau mâinile mele să obţin un praf cât mai fin, fiindcă îmi plăcea să ajut la bucătărie atât cât puteam. Desigur era tot atât de fascinant (sau poate chiar mai mult) la ceilalţi bunici, unde mă amuza să văd cum se macină piperul în acea cutiuţă şi să îl adun apoi cu parfumul lui proaspăt cu tot.
Ambele categorii de bunici ai mei aveau mai multe obiecte vechi în case, de pildă radiouri din vremea interbelică. Ulterior vremurile s-au schimbat, râşniţa de piper şi mojarul vechi au fost aruncate de valurile vremurilor noi şi înlocuite cu alte obiecte, iar piperul se poate cumpăra uşor gata măcinat. Dar eu păstrez nostalgia trecutului şi diversele obiecte vechi sunt legate în sufletul meu prin fire ca de păianjen. Astfel îmi amintesc şi scârţâitul radioului vechi, înlocuit apoi cu radio Gloria de pe vremuri şi apoi cu altul similar, care încă mai există şi azi în acel loc. Îmi amintesc şi degetele bunicii învârtind butonul radioului care ţiuia uşor.
Într-o zi , gândindu-mă la râşniţa aceea veche de piper, am hotărât să o pun în valoare într-un haiku, din moment ce ea nu mai există fizic şi nici măcar într-o poză. Imaginea radiourilor şi a sunetelor lor era strâns legată în mintea mea de cea a râşniţei de piper şi zgomotului ei uşor, de amintirea după-amiezelor ploioase petrecute în apropierea focului, în timp ce se pregătea mâncarea. Nostalgia mea de persoană matură s-a amestecat ca emoţie printre aceste ingrediente aducându-mi în amintire melodiile de blues triste şi momentele de singurătate. Ca ingredient piperul are valoarea de a aduce prospeţime, un plus de „iuţeală” unei vieţi altfel fade şi poate unui uşor plictis al râşnitului monoton, al melodiilor monotone. Şi de aceea haiku-ul meu în forma iniţială era despre o femeie singură:
blues la radio –
ea învârte manivela
râşniţei de piper
Poate că ar fi fost destul, dar eu nu am fost mulţumită, fiindcă simţeam nevoia să exprim mai bine valoarea vechiului din amintire şi de aceea am folosit cuvântul vechi, legat de muzică. Şi apoi acel pronume „ea” era prea confuz, poate nepotrivit cu ceea ce am văzut că înseamnă un haiku mai degrabă clasic şi atunci m-am gândit să îl sugerez doar prin atmosferă, prin sunetul râşniţei, care evident este învârtită de o persoană, eventual o femeie.
blues vechi la radio –
râşniţa de piper
scârţâie încet
În felul acesta am creat atmosfera tipică unui tablou nostalgic din copilărie, dar care poate sugera singurătatea, nevoia de ingrediente care să spargă monotonia sau tristeţea, fiindcă imaginile mi se pare că trec fluent unele în altele, prin mai multe punţi de legătură.
Desigur nu oricine ştie ce este o râşniţă de piper, dar mulţumesc celor care mi-au apreciat poemul, fiindcă aceasta înseamnă că am reuşit cel puţin să sugerez o parte din emoţiile şi ideile mele.
Cristina-Monica Moldoveanu
17 aprilie 2011
joi, 26 mai 2011
Viorele
mă aplec spre pământ -
cerul întreg cade
lângă piciorul meu
bowing to the earth
the whole sky falls
near my feet
cerul întreg cade
lângă piciorul meu
bowing to the earth
the whole sky falls
near my feet
luni, 9 mai 2011
White Butterfly
O imagine de pe internet, care cred că ilustrează frumos haiku-ul lui Cezar Ciobîcă, comentat de mine în postarea anterioară:
După aversă -
pe roşul de la semafor
un fluture alb
pe roşul de la semafor
un fluture alb
duminică, 8 mai 2011
Comentarii poeme haiku, etapa 181
Comentarii etapa 181
Locul I
Fântâna seacă -
luna din ea s-a mutat
în altă parte
Ioan Marinescu-Puiu
Acest poem are în primul rând calitatea de a oferi mult prin negare şi dezvăluirea nefiinţei. Ceea ce nu există fiinţează în altă dimensiune, a fi şi a nu fi se întrepătrund ca într-un act de geneză.
Încă din primul vers autorul ne aduce privirea spre profunzimea izvorului din adâncuri, fântâna fiind un simbol cu extensie bogată, conotaţii mitice şi legate de tradiţiile literare din vechime. Mulţi dintre dvs. au privit poate întâmplător în cupa unei fântâni descoperind această intangibilă oglindire a lumii exterioare. Jocul luminii soarelui sau lunii aduce către noi mister şi frumuseţe. Dar această fântână este seacă, văduvită de însăşi esenţa ei, sursă a vieţii şi prospeţimii. Aici apare prima negaţie a poemului, acel spaţiu liber care lasă citiorului loc pentru a readuce din emoţie sau amintire ceea ce lipseşte, firul care leagă sensul poemului.
Separată de kireji, a doua parte a poemului aduce completarea spaţiului creat la început prin acelaşi procedeu: evidenţierea neantului. Ce lipseşte unei fântâni fără apă? Evident, o astfel de fântână nu are un rost în lumea cotidiană, pragmatică, a omului şi nevoilor sale. Dar fântâna apare aici ca fiind mai mult decât sursa satisfacerii unor necesităţi fireşti, ea este conectată cu energiile cosmice, universale, cu ciclul viaţă-moarte-renaştere. Luna apare ca un simbol al fertilităţii, dispariţiei şi reîntregirii perpetue. Îmi amintesc de una dintre picturile lui Cranach (Lucas, cel Bătrân) – Fântâna tinereţii, în care oamenii se scăldau pentru a îşi regăsi tinereţea pierdută. Lumina lunii este intim asociată în acest poem cu fântâna, ca un germen ce închide în sine ritmurile vieţii ce la rândul său îşi are sursa profundă în apă. În plus luna aduce şi ea farmec intangibil întregii imagini. Logodită tainic cu apa din adâncuri, ea lipseşte din fântâna seacă dar... şi aici autorul ne surprinde prin măiestria cu care leagă ultimul vers de primele două – s-a mutat în altă parte. Acest vers final aduce speranţă şi conţine cheia, concluzia întregii meditaţii poetice, fiindcă este evident că orologiile imense şi nevăzute ale Universului continuă să se rotească, Soarele şi Luna se oglindesc reciproc, fântânile dispar şi apoi sunt redescoperite, apele vieţii se mută dintr-un spaţiu în altul, uneori subteran alteori pe căile invizibile ale văzduhului. Astfel acest frumos poem are legătură cu temele filozofice eterne ale transformării şi perpetuării văzutelor şi nevăzutelor.
Locul II
calul însetat –
steaua din ciutură
iar nevăzută
Valeria Tamaş
Poemul acesta leagă universul terestru, apropiat nouă şi tangibil prin imaginea unui cal, de lumea cerului nopţii în care stelele, dacă apar, aduc lumină şi aripi celor visători. Acest lucru aminteşte şi de înaripatul Pegas şi constelaţia sa.
Ce altă legătură mai există între vietatea muritoare şi lumea nesfârşită pentru noi a astrelor? Autoarea aduce aici în prim plan elementul primordial al vieţii – apa – care lipseşte în primul vers, se lasă aşteptată, este necesară. Apa este cea dintâi oglindă şi forţă creatoare. Ea este pură, dar mai greu accesibilă în adâncul fântânilor. Organismul omului şi organismul terestru conţin procente mari şi chiar apropiate ca valoare din acest element.
Este sugerată şi influenţa perpetuă a stelelor asupra lumii terestre. În versul al doilea apare o metonimie, steaua reprezintă de fapt apa care nu poate fi atinsă de animalul însetat, tot astfel cum stelele înseşi nu pot fi nici ele atinse.
Interesantă este şi asocierea sugestivă a simţurilor – setea şi văzul, astfel creîndu-se un tablou cu forţă de evocare. Un tablou idilic dar şi romantic totodată. Se poate observa că în acest poem elementele sunt conectate între ele prin accentul pus pe lipsă (sete, lipsa luminii), fiind astfel posibilă adăugarea de interpretări noi de către cititor.
Lumina stelelor chiar sugerează curgerea, fluiditatea, amintind de legenda străveche a Căii Lactee. Cum spunea Eminescu în „Sara pe deal”:
„stelele scapără-n cale/ apele plâng, clar izvorând din fântâne”
Conexiunea dintre ape şi aripa largă a stelelor a fost adesea izvor de insipraţie pentru poeţi.
Locul III
Răscruce în noapte –
de cumpăna fântânii
atârnă luna
Ana Urma
Acest haiku este profund evocativ. Conţine simboluri şi imagini puternice, expresive.
Primul vers ne aduce într-o atmosferă uşor tulburătoare, generatoare de nelinişte, întrebări şi indecizie. O răscruce, dar nu orice fel de răscruce, ci una în abisul nopţii, în care drumurile sunt greu de urmat.
Planul al doilea al poemului, perfect separat de primul, aduce răspunsul la întrebări ca într-un fel de ghicitoare. Profunzimea nopţii este contrabalansată de adâncul unei fântâni de demult. Aflat la răscruce un om este uşor descumpănit şi aici apare parcă naturală alegerea cumpenei ca un simbol al regăsirii şi eternelor căutări.
Ceea ce descoperă cel care pătrunde în această atmosferă este luna, agăţată de cumpăna fântânii, fie că este lună plină, fie că este lună nouă. Răscrucea apare din nou, din intersecţia dintre corpul ceresc şi instrumentul creat de om. Luna apasă pe lemn, apare ca un felinar ce atârnă în mijlocul unei atmosfere de singurătate şi linişte. Este o intersecţie dintre lumea omului şi lumea cosmică dar şi un fel de ghid pentru cel rătăcit în noapte. Luna este parcă tangibilă, acea greutate necesară cumpenei pentru a aduce la lumină apă celui însetat. Este evidentă legătura dintre ritmurile creşterii şi descreşterii lunii şi ritmurile vieţii învigorată de ape.
Poemul are şi calitatea de a oferi prilej de meditaţie cititorului şi o răscruce de întrebări...de pildă ce am descoperit în noapte? Apa fântânii din ciutură sau doar lumina înşelătoare a lunii? Ce alegem? A ne astâmpăra setea sau a privi cu ochii limpezi cum trece luna peste cumpănă, oprindu-ne o clipă fascinaţi (aware)? Pentru privirile poetului o fărâmă de lună poate astâmpăra setea de frumos.
Cristina-Monica Moldoveanu,
8 mai 2011
După aversă –
pe roşul de la semafor
un fluture alb
Cezar Ciobîcă
Acest poem m-a impresionat prin prospeţimea şi gingăşia pe care le sugerează. Cred că are calitatea de a proiecta cititorul în peisajul creat de autor ca o peliculă cinematografică.
Sunt evidenţiate două momente complet separate în timp, dar aparent apropiate – ploaia fugară, trecătoare (aici apare surprinderea efemerului care creează emoţie şi impresie puternică) şi clipa culorii roşii a semaforului, marcată de un fluture, creatură gingaşă cu existenţă de asemenea fulgurantă.
Cele două momente trec unul către celălalt, am avut impresia că acest poem este unul în care mişcarea are un rol important, trezind emoţia surprinderii unor momente aparent inobservabile. Două diapozitive în tranziţie.
Aversa este evident un eveniment uşor de observat şi care surprinde chiar şi trecătorii grăbiţi. O ploaie de genul acesta împrospătează natura dar reprezintă totuşi un impediment pentru pietoni sau chiar vehicule. Chiar şi fluturii sunt izgoniţi de ploaia puternică. Ploaia acţionează ca un fel de barieră, este asemenea roşului de la semafor care opreşte temporar circulaţia.
În planul al doilea al poemului fluturele alb – simbol al inocenţei şi începuturilor - apare în peisaj, atras de lumina roşiatică a semaforului. Fluturele este ca un fel de flamură albă care aduce liniştea şi pacea după momente zbuciumate, creatură ce renaşte după ploaie şi trece dincolo de oprelişti artificiale, de convenţiile lumii omeneşti cum ar fi lumina semaforului ce ordonează oamenii, dar nu şi natura sălbatică. Un fluture, un muguraş cu aripi noi în peisajul citadin! Imagine evident plină de emoţia descoperirii frumosului (aware). Şi este alb, albul e simbolul purităţii şi reuşeşte să răzbată dincolo de bariere, să fie deasupra culorii roşii ce simbolizează aici interdicţia, dar poate şi efervescenţa vieţii.
Astfel acest haiku surprinde sensuri mai adânci decât simpla contemplare a creaturilor mărunte, aduce în plan secund ideea renaşterii naturii după dificultăţi, a fluxului neîntrerupt al vieţii precum şi opoziţia dintre lumea artificială, antropică şi dezlănţuirea naturii în averse urmată de zborul gingaş al aripilor de fluturi. Omul este o părticică infimă din acest univers al fenomenelor naturii, emoţiile sale sunt fugace precum aversele şi dorinţa de renaştere şi speranţele albe apar şi după dificultăţi, în ciuda barierelor şi semafoarelor, la rândul lor efemere.
Un haiku plin de contraste dar care include totuşi ideea unei linişti supraordonate, a păcii şi armoniei din viaţa cotidiană, privită ca un întreg, cu zbucium şi clipe trecătoare laolaltă.
Cristina-Monica Moldoveanu, 9 mai 2011
duminică, 17 aprilie 2011
Haiku
blues vechi la radio -
râşniţa de piper
scârţâie încet
blues la radio -
ea învârte mânerul
râşniţei de piper
radio blues -
she turns the handle
of the pepper grinder
râşniţa de piper
scârţâie încet
blues la radio -
ea învârte mânerul
râşniţei de piper
radio blues -
she turns the handle
of the pepper grinder
duminică, 10 aprilie 2011
joi, 7 aprilie 2011
Haiku
ceaţă în zori -
în urma carului cu boi
rumeguş proaspăt
morning fog -
sawdust behind
the ox cart
învăţând pe de rost -
miros de tipar proaspăt
printre narcise
learning by heart
that scent of fresh print
among daffodils
plug abandonat -
o furnică roşie
urcă pe mâner
abandoned plow -
a red ant climbs
on the handle
frunze de toamnă -
ochelarii verzi de soare
puşi deoparte
autumn leaves -
she takes off
her green sunglasses
proaspăt vopsit alb -
nici o rândunică
în grajdul părăsit
no more swallows
in the deserted stable -
fresh white paint
în urma carului cu boi
rumeguş proaspăt
morning fog -
sawdust behind
the ox cart
învăţând pe de rost -
miros de tipar proaspăt
printre narcise
learning by heart
that scent of fresh print
among daffodils
plug abandonat -
o furnică roşie
urcă pe mâner
abandoned plow -
a red ant climbs
on the handle
frunze de toamnă -
ochelarii verzi de soare
puşi deoparte
autumn leaves -
she takes off
her green sunglasses
proaspăt vopsit alb -
nici o rândunică
în grajdul părăsit
no more swallows
in the deserted stable -
fresh white paint
miercuri, 6 aprilie 2011
Câteva comentarii
Aici voi aduna câteva dintre comentariile mele la poeme haiku ale altor autori, ce mi-au atras atenţia.
1)
salonul de ceai –
în aburul unduind
murmurul mării
Cornel Beldiman
2)
bunicul bolnav –
pe prispă numai vântul
citind Psaltirea
Cornel C.Costea
3)
Tractor la arat –
lângă plugul ruginit
doar Boul Domnului
Ildiko Juverdeanu
4)
soarele-n zenit –
din tălpiga saniei
şirag de stele
Ion Răşinaru
5)
Fluturii pe zid –
vântul întredeschide
o poartă-n castel
Eduard Ţară
1)
salonul de ceai –
în aburul unduind
murmurul mării
Cornel Beldiman
Poemul este un întreg ce îmi aminteşte de picturile impresioniste. Atmosfera orientală sugerată prin plasarea cititorului într-un salon de ceai se completează cu peisajul marin într-un ansamblu nostalgic şi încărcat de lirism.
În salonul de ceai e linişte şi omul poate să asculte zbuciumul mării neostoit şi etern. Este o atmosferă calmă, senină, propice meditaţiei. Omul este absent, lucrurile pictate gingaş vorbesc de la sine. Desenul aburilor unduind aduce un plus de feeric şi frumuseţe blândă. Gerunziul este aici bine ales, fiindcă sugerează şoaptele aburului în mişcare, proiectându-se în camera liniştită. Este surprinzătoare şi totodată bine aleasă legătura cu murmurul mării, care parcă străbate prin ochiul celui care priveşte aburul trecător al ceaiului. O perfectă apropiere între infinit şi efemer, între forţa naturii şi activitatea omului. Se observă o inspirată asociere între simţuri: văz, auz, miros şi pipăit chiar, deoarece aburii sunt umezi şi calzi în contrast cu valurile reci ale mării, ceea ce dă o mare forţă de sugestie poemului. Autorul nu se implică, se desfăşoară pe sine prin ceea ce simte în această atmosferă în care ceea ce este departe devine aproape şi intimitatea fiinţei omeneşti se amestecă în gasul veşnic al apelor. Cât de aproape par să fie marea şi cântecul ei în acest dans al aburilor din încăpere! Este o asociere tulburătoare, fără a fi o metaforă, ca un fel de balet improvizat pe o scenă de vis.
Contraste între rece şi cald, linişte şi murmur, efemer şi etern, dar suprinse delicat, o curgere melodioasă a unor emoţii de plutire, de dizolvare a omului în prezent şi inefabil, părticică infimă şi fibră sensibilă a universului.
Poate şi unii dintre dvs. şi-ar fi dorit să poposească o clipă, să soarbă liniştea şi murmurul acestui salon de ceai, departe de tumultul vieţii cotidiene...
2)
bunicul bolnav –
pe prispă numai vântul
citind Psaltirea
Cornel C.Costea
Momentul ales de autor este toamna vieţii, ceea ce apare evident atât în primul plan, al suferinţei omeneşti cât şi în planul al doilea, unde vântul, element al dezordinii naturale, ne duce cu gândul mai ales la toamnă. Musafir nepoftit, el se apropie primejdios de casă, poate fi imaginat cum dă ocol şi spulberă praful de pe prispă. Imagine cu forţă de sugestie puternică care contrabalansează imaginea din primul vers, aproape fiind de sensul acesteia. Fragilitatea vieţii omului ce poate fi răvăşită de vântul puternic.
Dezordinea şi dezolarea ce acompaniază aceste imagini se leagă firesc de ultimul vers în care apare legătura cu lumea sacră prin acea Psaltire rătăcită, uitată fără voie aproape de uşă, deci aproape de sufletul bătrânului. Forţa naturii este cea care face legătura dintre om şi Dumnezeu, vântul continuă să răsfoiască paginile ca un substitut al mâinilor bunicului, acum neputincioase.
Exprimând cu simplitate şi în fir continuu emoţia singurătăţii, (numai vântul) tristeţii şi ideea fragilităţii vieţii, acest haiku separă fără a dezbina planul uman de cel cosmic. Se creează un ansamblu în care greutăţile vieţii în toamna ei apar într-o lumină a firescului şi acceptării, a comuniunii dintre om şi forţele naturii.
3)
Tractor la arat –
lângă plugul ruginit
doar Boul Domnului
Ildiko Juverdeanu
Poemul evidenţiază clar antiteze pline de miez: cea dintre efemer şi etern, cea dintre tradiţie şi modernitate, cea dintre mişcare şi tablou static.
În prim plan apare imaginea unui tractor, maşinărie metalică ce rupe peisajul idilic al primăverii şi răneşte faţa pământului. Imaginaţi-vă zumzetul încântător şi miresmele primăverii întretăiate de zgomotul şi mirosul produse de motorul acestui ajutor modern în agricultură. Este o imagine aproape brutală în contrast cu partea a doua a poemului în care lumea arhaică şi prospeţimea stau alături, exprimate concis şi sugestiv. Într-un colţ, uitat de oamenii care trudesc ogorul, a rămas un plug, simbol al vremurilor de odinioară în care munca avea alt ritm şi altă rezonanţă în natură. Plugul este ruginit fiindcă oamenii l-au înlocuit cu maşina mai productivă, ploile şi ninsoarea l-au îngropat în pământ, a devenit aproape o parte din natură, tăcut şi simplu, fără să perturbe echilibrul vieţii din jur. Acest lucru este frumos subliniat de alăturarea unei buburuze (Boul Domnului) printr-un joc de cuvinte. Gâza fragilă, delicată, nu este ameninţată de plugul adormit, este pereche cu acesta într-un fel de atelaj imaginar. Plugul părăsit şi buburuza se completează reciproc, insecta şi-a găsit aici adăpost şi linişte, într-un loc în care primăvara nu este tulburată de intervenţia omului. Faptul că apare sugerat şi numele divinităţii amplifică ideea unei atmosfere calme şi armonioase amintind de lumea de odinoară.
Puritatea şi natura sunt în contrast cu intervenţia brutală dar necesară a omului. În ansamblu poemul creează un întreg prin suprapunerea a două planuri, două timpuri diferite, apare evidentă detaşarea emoţională a autoarei care meditează asupra vremelniciei faptelor existenţei.
Ritmurile accelerate ale vieţii în primăvară apar astfel conturate prin două tablouri înlănţuite şi în opoziţie – viaţa renaşte în amândouă: în lumea nouă a intervenţiei umane şi în lumea în care doar Dumnezeu cunoaşte cărările.
4)
soarele-n zenit –
din tălpiga saniei
şirag de stele
Ion Răşinaru
Acest haiku m-a impresionat prin exprimarea elegantă şi sugestivă (se poate observa că este alcătuit doar din substantive şi realizează o concentrare de imagini) ce creează o stare de trăire emoţională intensă, exprimând frumuseţea armonioasă a naturii (aware).
În prim plan apar tranziţia şi opoziţia între etern(fueki) şi efemer(ryükö), între macrocosmos şi microcosmos. Soarele, centru al universului şi element primordial al vieţii se află la punctul maxim al evoluţiei sale pe bolta cerească, într-un moment de maturitate şi deplină generozitate. Astfel apare o emoţie puternică, de sărbătoare a luminii. Autorul coboară din înălţimi pe pământ, într-o zi de iarnă în care soarele pentru oameni are căldura diminuată, lumina fiind atributul primordial ce impresionează spectatorul, cu atât mai mult cu cât zăpada, a cărei prezenţă se subînţelege, reflectă şi amplifică lumina.
Din versul al doilea răzbate o atmosferă idilică, o sanie apare în peisaj amintind de mediul rural, de jocurile copiilor, creionând prospeţime şi naturaleţe. În acest cadru de puritate putem să ne imaginăm drumul parcurs în zăpadă, unde lumina strălucitoare a soarelui recreează, se dăruieşte pe sine în mii de steluţe. Tălpiga saniei sclipeşte, răspândeşte lumină argintie împrumutată de la soare, se opinteşte o clipă în zăpadă, născând steluţe din ciocnire. Repet, lumina, într-o zi rece, este firul care leagă elementele tabloului: soare, zăpadă, tălpiga saniei, într-o imagine feerică. Soarele e însoţit în drumul său pe pământ de lumea stelelor mici, ce apare la intersecţia dintre om (elementul uman este abia sugerat) şi natura înconjurătoare.
Fluturii pe zid –
vântul întredeschide
o poartă-n castel
Eduard Ţară
Citind acest poem scris în stilul haiku-ului tradiţional am observat măiestria tehnică şi artistică a autorului. Din punct de vedere al arhitectonicii se pot observa două imagini distincte, separate prin cezură, care totuşi se leagă una de cealaltă prin mai multe verigi, una dintre acestea fiind crearea unui spaţiu şi timp ce le include pe amândouă: zidul exterior al unui castel în anotimpul cald. Utilizând un singur verb la timpul prezent şi în rest substantive, poemul condensează mai multe sensuri distincte şi se înscrie în schema clasică a numărului de silabe 5-7-5, într-o perfectă economie a resurselor lingvistice. Astfel apar laolaltă mai multe subiecte propice pentru reflecţie sau observaţie atentă: fluturii, vântul, zidul, poarta, castelul, adică obiecte din lumea înconjurătoare peste care s-a aşezat patina ideilor multor generaţii care le-au trecut prin filtrul propriilor experienţe sensibile. Acest tablou complex este schimbător şi în mişcare, deoarece în versul din mijloc intervine vântul care întredeschide poarta legând astfel lumea din afară de cea dinăuntru, creând o punte nesigură. Versul al doilea funcţionează ca un pivot. Este o trecere dinspre lumea sensibilă, proaspătă a naturii către lumea raţională, clădită de om. Vântul este agentul de legătură care permite această invazie blândă în interiorul fortăreţei, la fel cum omul este uneori invadat de senzaţii din exterior sau de intuirea unor înţelesuri ascunse care îi luminează gândirea. De aceea verbul este bine ales, fiindcă accesul spre revelaţii sau spre libertate interioară este limitat şi tainic. Şi totodată dificil şi de scurtă durată, fiindcă vântul poate să închidă la loc uşa atunci când nu va mai sufla. Clipele de graţie dăruite omului sunt repezi, uşa întredeschisă loveşte poate ritmic în canat, împinsă de curenţii de aer. Lumea de dincolo se dezvăluie doar parţial. Oare nu este acesta un simbol potrivit pentru porţile care se întredeschid în noi înşine câteodată, pentru a privi dincolo de aparenţe doar o clipă?
Şi ce putea fi ales ca simbol al asediului asupra fortăreţei? Eduard Ţară ne surprinde prin centrarea atenţiei asupra unor fiinţe gingaşe, efemere, al căror zbor e ca o adiere blândă: fluturii. Aceste creaturi au poposit pe zidul rece, greoi, inospitalier, ca un fel de mesageri ai lumii deschise şi libere, explozie de culoare şi frumuseţe care poate deschide şi poarta sufletelor omeneşti. Armonia dar şi paradoxul tabloului apar din faptul că vântul nu zboară fluturii agăţaţi de zid, ci deschide una dintre porţile grele ale castelului, clădire simbolic solidă şi veche, în antiteză cu prospeţimea fluturilor. Astfel ceea ce este nou învinge asupra vechiului, forţa vieţii triumfă, zbaterea vântului şi roiul de fluturi tulbură ordinea rigidă a raţiunii umane. Această poartă a castelului există în fiecare, dar uneori este nevoie de un moment de surpriză şi emoţie puternică (cum este cea simbolizată de fluturi) pentru ca ea să se deschidă.
Consider că poemul are dublu înţeles: fluturii pot fi văzuţi şi ca fiind închişi între meterezele castelului. În felul acesta viaţa dinăuntru se zbate să ajungă în libertate, astfel încât intervenţia vântului, forţă primordială a naturii, are doar rolul de catalizator într-un proces firesc, aşa cum şi oamenii simt nevoia să deschidă spre ceilalţi o parte din lumea lor interioară.
Se poate observa în ansamblul poemului detaşarea autorului şi lipsa personajului uman, prezent doar la nivel simbolic. O atmosferă magică, de basm, ne poartă pe cărarea către castel şi ne deschide ochii spre o altă lume, acea parte din noi înşine care ştie să privească realitatea şi să se lase invadată de ea, ca un copil dimineaţa. Dar totodată să dăruiască o parte din sine. Un adevărat prilej de meditaţie asupra vremelniciei sau trăiniciei iluzorii a construcţiilor sumbre şi închise ale spiritului uman ce pot fi învinse de forţa naturii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
open book - leaves come and go from the story