duminică, 17 aprilie 2011

Haiku

blues vechi la radio -
râşniţa de piper
scârţâie încet



                                                blues la radio -
                                                ea învârte mânerul
                                                râşniţei de piper



                                               radio blues -
                                               she turns the handle
                                               of the pepper grinder

duminică, 10 aprilie 2011

joi, 7 aprilie 2011

Haiku

ceaţă în zori -
în urma carului cu boi
rumeguş proaspăt



                                                            morning fog -
                                                            sawdust behind
                                                            the ox cart



învăţând pe de rost -
miros de tipar proaspăt
printre narcise



                                                          learning by heart
                                                          that scent of fresh print
                                                          among daffodils



plug abandonat -
o furnică roşie
urcă pe mâner



                                                          abandoned plow -
                                                          a red ant climbs
                                                          on the handle



frunze de toamnă -
ochelarii verzi de soare
puşi deoparte



                                                         autumn leaves -
                                                         she takes off
                                                         her green sunglasses



proaspăt vopsit alb -
nici o rândunică
în grajdul părăsit



                                                      no more swallows
                                                      in the deserted stable -
                                                      fresh white paint

miercuri, 6 aprilie 2011

Câteva comentarii

Aici voi aduna câteva dintre comentariile mele la poeme haiku ale altor autori, ce mi-au atras atenţia.

1)

salonul de ceai –
în aburul unduind
murmurul mării

Cornel Beldiman



Poemul este un întreg ce îmi aminteşte de picturile impresioniste. Atmosfera orientală sugerată prin plasarea cititorului într-un salon de ceai se completează cu peisajul marin într-un ansamblu nostalgic şi încărcat de lirism.

În salonul de ceai e linişte şi omul poate să asculte zbuciumul mării neostoit şi etern. Este o atmosferă calmă, senină, propice meditaţiei. Omul este absent, lucrurile pictate gingaş vorbesc de la sine. Desenul aburilor unduind aduce un plus de feeric şi frumuseţe blândă. Gerunziul este aici bine ales, fiindcă sugerează şoaptele aburului în mişcare, proiectându-se în camera liniştită. Este surprinzătoare şi totodată bine aleasă legătura cu murmurul mării, care parcă străbate prin ochiul celui care priveşte aburul trecător al ceaiului. O perfectă apropiere între infinit şi efemer, între forţa naturii şi activitatea omului. Se observă o inspirată asociere între simţuri: văz, auz, miros şi pipăit chiar, deoarece aburii sunt umezi şi calzi în contrast cu valurile reci ale mării, ceea ce dă o mare forţă de sugestie poemului. Autorul nu se implică, se desfăşoară pe sine prin ceea ce simte în această atmosferă în care ceea ce este departe devine aproape şi intimitatea fiinţei omeneşti se amestecă în gasul veşnic al apelor. Cât de aproape par să fie marea şi cântecul ei în acest dans al aburilor din încăpere! Este o asociere tulburătoare, fără a fi o metaforă, ca un fel de balet improvizat pe o scenă de vis.

Contraste între rece şi cald, linişte şi murmur, efemer şi etern, dar suprinse delicat, o curgere melodioasă a unor emoţii de plutire, de dizolvare a omului în prezent şi inefabil, părticică infimă şi fibră sensibilă a universului.

Poate şi unii dintre dvs. şi-ar fi dorit să poposească o clipă, să soarbă liniştea şi murmurul acestui salon de ceai, departe de tumultul vieţii cotidiene...




2)

bunicul bolnav –
pe prispă numai vântul
citind Psaltirea

Cornel C.Costea



Momentul ales de autor este toamna vieţii, ceea ce apare evident atât în primul plan, al suferinţei omeneşti cât şi în planul al doilea, unde vântul, element al dezordinii naturale, ne duce cu gândul mai ales la toamnă. Musafir nepoftit, el se apropie primejdios de casă, poate fi imaginat cum dă ocol şi spulberă praful de pe prispă. Imagine cu forţă de sugestie puternică care contrabalansează imaginea din primul vers, aproape fiind de sensul acesteia. Fragilitatea vieţii omului ce poate fi răvăşită de vântul puternic.

Dezordinea şi dezolarea ce acompaniază aceste imagini se leagă firesc de ultimul vers în care apare legătura cu lumea sacră prin acea Psaltire rătăcită, uitată fără voie aproape de uşă, deci aproape de sufletul bătrânului. Forţa naturii este cea care face legătura dintre om şi Dumnezeu, vântul continuă să răsfoiască paginile ca un substitut al mâinilor bunicului, acum neputincioase.

Exprimând cu simplitate şi în fir continuu emoţia singurătăţii, (numai vântul) tristeţii şi ideea fragilităţii vieţii, acest haiku separă fără a dezbina planul uman de cel cosmic. Se creează un ansamblu în care greutăţile vieţii în toamna ei apar într-o lumină a firescului şi acceptării, a comuniunii dintre om şi forţele naturii.



3)

Tractor la arat –
lângă plugul ruginit
doar Boul Domnului

Ildiko Juverdeanu



Poemul evidenţiază clar antiteze pline de miez: cea dintre efemer şi etern, cea dintre tradiţie şi modernitate, cea dintre mişcare şi tablou static.

În prim plan apare imaginea unui tractor, maşinărie metalică ce rupe peisajul idilic al primăverii şi răneşte faţa pământului. Imaginaţi-vă zumzetul încântător şi miresmele primăverii întretăiate de zgomotul şi mirosul produse de motorul acestui ajutor modern în agricultură. Este o imagine aproape brutală în contrast cu partea a doua a poemului în care lumea arhaică şi prospeţimea stau alături, exprimate concis şi sugestiv. Într-un colţ, uitat de oamenii care trudesc ogorul, a rămas un plug, simbol al vremurilor de odinioară în care munca avea alt ritm şi altă rezonanţă în natură. Plugul este ruginit fiindcă oamenii l-au înlocuit cu maşina mai productivă, ploile şi ninsoarea l-au îngropat în pământ, a devenit aproape o parte din natură, tăcut şi simplu, fără să perturbe echilibrul vieţii din jur. Acest lucru este frumos subliniat de alăturarea unei buburuze (Boul Domnului) printr-un joc de cuvinte. Gâza fragilă, delicată, nu este ameninţată de plugul adormit, este pereche cu acesta într-un fel de atelaj imaginar. Plugul părăsit şi buburuza se completează reciproc, insecta şi-a găsit aici adăpost şi linişte, într-un loc în care primăvara nu este tulburată de intervenţia omului. Faptul că apare sugerat şi numele divinităţii amplifică ideea unei atmosfere calme şi armonioase amintind de lumea de odinoară.

Puritatea şi natura sunt în contrast cu intervenţia brutală dar necesară a omului. În ansamblu poemul creează un întreg prin suprapunerea a două planuri, două timpuri diferite, apare evidentă detaşarea emoţională a autoarei care meditează asupra vremelniciei faptelor existenţei.

Ritmurile accelerate ale vieţii în primăvară apar astfel conturate prin două tablouri înlănţuite şi în opoziţie – viaţa renaşte în amândouă: în lumea nouă a intervenţiei umane şi în lumea în care doar Dumnezeu cunoaşte cărările.



4)

soarele-n zenit –
din tălpiga saniei
şirag de stele

Ion Răşinaru



Acest haiku m-a impresionat prin exprimarea elegantă şi sugestivă (se poate observa că este alcătuit doar din substantive şi realizează o concentrare de imagini) ce creează o stare de trăire emoţională intensă, exprimând frumuseţea armonioasă a naturii (aware).

În prim plan apar tranziţia şi opoziţia între etern(fueki) şi efemer(ryükö), între macrocosmos şi microcosmos. Soarele, centru al universului şi element primordial al vieţii se află la punctul maxim al evoluţiei sale pe bolta cerească, într-un moment de maturitate şi deplină generozitate. Astfel apare o emoţie puternică, de sărbătoare a luminii. Autorul coboară din înălţimi pe pământ, într-o zi de iarnă în care soarele pentru oameni are căldura diminuată, lumina fiind atributul primordial ce impresionează spectatorul, cu atât mai mult cu cât zăpada, a cărei prezenţă se subînţelege, reflectă şi amplifică lumina.

Din versul al doilea răzbate o atmosferă idilică, o sanie apare în peisaj amintind de mediul rural, de jocurile copiilor, creionând prospeţime şi naturaleţe. În acest cadru de puritate putem să ne imaginăm drumul parcurs în zăpadă, unde lumina strălucitoare a soarelui recreează, se dăruieşte pe sine în mii de steluţe. Tălpiga saniei sclipeşte, răspândeşte lumină argintie împrumutată de la soare, se opinteşte o clipă în zăpadă, născând steluţe din ciocnire. Repet, lumina, într-o zi rece, este firul care leagă elementele tabloului: soare, zăpadă, tălpiga saniei, într-o imagine feerică. Soarele e însoţit în drumul său pe pământ de lumea stelelor mici, ce apare la intersecţia dintre om (elementul uman este abia sugerat) şi natura înconjurătoare.



5)

Fluturii pe zid –
vântul întredeschide
o poartă-n castel

Eduard Ţară


Citind acest poem scris în stilul haiku-ului tradiţional am observat măiestria tehnică şi artistică a autorului. Din punct de vedere al arhitectonicii se pot observa două imagini distincte, separate prin cezură, care totuşi se leagă una de cealaltă prin mai multe verigi, una dintre acestea fiind crearea unui spaţiu şi timp ce le include pe amândouă: zidul exterior al unui castel în anotimpul cald. Utilizând un singur verb la timpul prezent şi în rest substantive, poemul condensează mai multe sensuri distincte şi se înscrie în schema clasică a numărului de silabe 5-7-5, într-o perfectă economie a resurselor lingvistice. Astfel apar laolaltă mai multe subiecte propice pentru reflecţie sau observaţie atentă: fluturii, vântul, zidul, poarta, castelul, adică obiecte din lumea înconjurătoare peste care s-a aşezat patina ideilor multor generaţii care le-au trecut prin filtrul propriilor experienţe sensibile. Acest tablou complex este schimbător şi în mişcare, deoarece în versul din mijloc intervine vântul care întredeschide poarta legând astfel lumea din afară de cea dinăuntru, creând o punte nesigură. Versul al doilea funcţionează ca un pivot. Este o trecere dinspre lumea sensibilă, proaspătă a naturii către lumea raţională, clădită de om. Vântul este agentul de legătură care permite această invazie blândă în interiorul fortăreţei, la fel cum omul este uneori invadat de senzaţii din exterior sau de intuirea unor înţelesuri ascunse care îi luminează gândirea. De aceea verbul este bine ales, fiindcă accesul spre revelaţii sau spre libertate interioară este limitat şi tainic. Şi totodată dificil şi de scurtă durată, fiindcă vântul poate să închidă la loc uşa atunci când nu va mai sufla. Clipele de graţie dăruite omului sunt repezi, uşa întredeschisă loveşte poate ritmic în canat, împinsă de curenţii de aer. Lumea de dincolo se dezvăluie doar parţial. Oare nu este acesta un simbol potrivit pentru porţile care se întredeschid în noi înşine câteodată, pentru a privi dincolo de aparenţe doar o clipă?

Şi ce putea fi ales ca simbol al asediului asupra fortăreţei? Eduard Ţară ne surprinde prin centrarea atenţiei asupra unor fiinţe gingaşe, efemere, al căror zbor e ca o adiere blândă: fluturii. Aceste creaturi au poposit pe zidul rece, greoi, inospitalier, ca un fel de mesageri ai lumii deschise şi libere, explozie de culoare şi frumuseţe care poate deschide şi poarta sufletelor omeneşti. Armonia dar şi paradoxul tabloului apar din faptul că vântul nu zboară fluturii agăţaţi de zid, ci deschide una dintre porţile grele ale castelului, clădire simbolic solidă şi veche, în antiteză cu prospeţimea fluturilor. Astfel ceea ce este nou învinge asupra vechiului, forţa vieţii triumfă, zbaterea vântului şi roiul de fluturi tulbură ordinea rigidă a raţiunii umane. Această poartă a castelului există în fiecare, dar uneori este nevoie de un moment de surpriză şi emoţie puternică (cum este cea simbolizată de fluturi) pentru ca ea să se deschidă.

Consider că poemul are dublu înţeles: fluturii pot fi văzuţi şi ca fiind închişi între meterezele castelului. În felul acesta viaţa dinăuntru se zbate să ajungă în libertate, astfel încât intervenţia vântului, forţă primordială a naturii, are doar rolul de catalizator într-un proces firesc, aşa cum şi oamenii simt nevoia să deschidă spre ceilalţi o parte din lumea lor interioară.

Se poate observa în ansamblul poemului detaşarea autorului şi lipsa personajului uman, prezent doar la nivel simbolic. O atmosferă magică, de basm, ne poartă pe cărarea către castel şi ne deschide ochii spre o altă lume, acea parte din noi înşine care ştie să privească realitatea şi să se lase invadată de ea, ca un copil dimineaţa. Dar totodată să dăruiască o parte din sine. Un adevărat prilej de meditaţie asupra vremelniciei sau trăiniciei iluzorii a construcţiilor sumbre şi închise ale spiritului uman ce pot fi învinse de forţa naturii.

vineri, 1 aprilie 2011

March haiku (on the run) II

Danube Gorges
under heavy rain -
shelterless


                                   broken glasses -
                                   a yellow tinted book
                                   opened in the grass


                                                                     thirsty child -
                                                                     silent tears run deeper
                                                                     on my face


                      astrological clock -
                      the bas-relief skeleton
                      slowly erodes


late summer -
stepping on the shadow
of a gargoyle


                                                    clickety clack
                                                    of the wooden loom -
                                                    embers soft whistle


                                                                               waters splash
                                                                               round the filled-up jug -
                                                                               the rest is silence


                            Mariana Trench -
                            where does yesterday
                            begin?


rain has stopped -
he's still reading
the timetable book


                                                    child's palm -
                                                    faces painted on acorns
                                                    so small...so big


                                                                                            in her white rose bouquet
                                                                                            she hides
                                                                                            a fresh sweet basil


                             convalescence -
                             splitting snow eggs
                             with a teaspoon


                                                                     bare bulb light -
                                                                     the onion's core
                                                                     for the child


he chops onions
over childhood scribbles -
same knife


                                                                                            childhood dreams...
                                                                                            lily-of-the-valley
                                                                                            among bible leaves

                                                                                            (bible leaf = costmary)


                                     circular hallstand -
                                     his checkered hat
                                     over her raincoat


                                                                            it's drizzling -
                                                                            the astronomer cleans
                                                                            his telscope lens


                morning fog -
                sawdust behind
                the ox cart


                                                     clear sky -
                                                     a drop of vine sap covers
                                                     a bud's crest


                                                                                                sunset blaze -
                                                                                                unmarked lambs
                                                                                                hide between the others


                              without gloves -
                              thin scratches
                              on my watch glass



winter pelargonium -
moonlit curtains
smell familiar

open book - leaves come and go from the story